„Aş scrie… aş iubi… m-aş ruga… şi-aş crede în Dumnezeu!” (de Floriana Jucan)

„Întotdeauna am ales să «îmbătrânesc» undeva… mereu altundeva. Într-o altă ţară, pe un alt tărâm, lângă o altă mare, mereu lângă mine. Dorul meu de ducă e antonimic celui esenian. Anul acesta sunt la Estoril, pe urmele unei iubiri regale intrată în legendă. Nu mi-am făcut planuri pentru anul ce vine şi nici măcar pentru mâine. M-a guvernat întotdeauna implacabila realitate de-a nu şti ce-mi rezervă viaţa şi cu atât mai puţin de-a şti ce-i rezerv eu ei. N-am planuri, am speranţe. Sper să mai pot iubi şi sper să devin mai înţeleaptă. Între aceste două extreme îmi doresc viaţa mea viitoare.

Am învăţat de-a lungul celei trecute că a fi impecabil profesional este cea mai bună carte de vizită, dar că nici un succes durabil nu se dobândeşte într-un minut de glorie. O carieră se construieşte în ani şi fără eforturi, fără sacrificii, fără nopţi nedormite şi fără lacrimi pe pernă de disperare sau de deznădejde, nu sunt valoroase nici o bucurie şi nici o recunoaştere.

Privesc în urmă, dar şi înainte. 35 de ani nu sunt nici un început,

Moldovenii – prea bogați pentru a cere rest

Pe orișicine ai auzi, toți se plâng de sărăcie în Moldova. Salariile și pensiile sunt mici, prețurile sunt mari, economie nu există… Dar ori din prostie, ori din rușine, ori din indiferență, am observat că oamenii nu-și cer restul atunci când cumpără ceva. Dacă li se dă, e bine, dacă nu, tot e bine. Economia care ar trebui să înceapă din buzunarul fiecăruia este ignorată.

Având drum spre Drochia, am venit să-mi iau bilet de la casele Autogării de Nord (având conștiință civică și nedorind să-i umplu buzunarele cu bănuți șoferului, așa cum de obicei se practică). Am întrebat casiera, machiată strident și cu mult lac în păr, cât costă un bilet. Mi-a zis că-i șaptezeci și șapte de lei. Am căutat să-i dau banii fără rest cât mai repede, doar pentru a scăpa de cătătura ei nesatisfăcută, dar nu îmi ajungea un leu. I-am dat 100 și mi-a dat douăzeci și trei înapoi. Abia când a pornit autocarul, m-am uitat pe bilet mai atent și am văzut prețul de 76,50 lei. Mi s-a taiat răsuflarea de ciudă. Deci casiera nervoasă,