dor

(Articol gasit in ciorne nepublicat in 2011)

Dolores, femeia care face curat in blocul nostru, careia nicicum nu- i pot ghici varsta, pentru ca pare batranica, cred ca din cauza greutatilor intalnite pe drumul vietii, dar daca te uiti atent la fata ei blanda intelegi ca are abia peste patruzeci de ani, ma intreba intr-o zi daca nu ma simt singura aici.
„Cred ca te simti singura fara familia ta… Dar il ai pe Isus alaturi…”
Da, ma gandeam, il am pe Dumneaeu , am minunea de copil si totusi cateodata mi-e trist.

E ingrozitor de trist sa ai cea mai mare bucurie in viata, nasterea unui copil, dar sa nu-i ai pe cei dragi alaturi. E greu sa stai pe patul din maternitate si sa stii ca mama ta nu va veni sa te imbratiseze, e greu sa vii cu beblusul acasa si sa stii ca cei din familia ta nu vor veni sa te felicite…

Ar fi pacat sa ma plang, pentru ca viata mea e frumoasa. Stau intr-un oras unde e permanent cald, ma plimb pe malul oceanului, dar tot ma apuca cate un dor nebun de casa, de batraneii mei. Cateodata noaptea, cand ma trezeste copilul, ma uit pe geam in bezna noptii si ma intreb, oare ce face maicuta mea acum, ce face taicutul meu, la ei acum e ziua, cred ca muncesc ceva prin curte…

Mi-e dor sa merg la nuntile noastre moldovenesti, la zilele de nastere a prietenilor.

Ei, acuma sa nu creada lumea ca toata ziua stau si bocesc ca vreau acasa (mama asta ar crede, daca ar citi). La varsta mea deja stiu ca lacrimile sunt o pierdere de timp.

Doar ca nu prea ii inteleg pe cei care leapada tot si pleaca in alte tari, crezand ca vor gasi ceva mai bun (nu vorbesc de cei care s-au dus sa castige un ban, ci de cei care pleaca de tot). Eu consider ca cel mai bine e la tine acasa. Omul trebuie sa fie aproape de familia sa, sa impartaseasca impreuna bucuriile si durerile… Cel mai ideal este sa stai la tine in tara si sa ai bani sa calatoresti. Din pacate prin partile Europei de est aceasta dorinta e greu de satisfacut.