Inima si poarta mereu deschise

Vara, la tara. Duminica. Parintii la biserica. Eu si ai mei acasa. Ma pregateam sa merg cu fetele la sora mea care sta intrun orasel la vreo 20 km de sat. Eram in graba sa nu pierd autobusul. La un moment dat intra barbatu-miu in casa si-mi zice sa ies afara, ca vine o bunica.

Ies afara.
– Buna ziua, zice ea, ajungand de la poarta in fata casei.
– Buna ziua.
– Mama-i acasa?
– Nu, e la biserica.
– Eu as dori sa ma hodinesc oleaca.
– Bine, odihneste-te. Uite, stai mata acolo pe scaun. O cana cu apa vrei?

– Nu, multumesc.
Am intrat in casa sa imbrac fetele.
– Cine-i batrana? – intreaba sotul meu curios.

– Habar n-am, zic eu.
– Pai si ce vrea?
– Sa se odihneasca, ii zic eu zambind.
El ma priveste cam pierdut. – Vad ca la voi intra in ograda cine pofteste…
– Pai poarta e deschisa.

– Nelia, eu plec, striga batrana.
– Gata, te-ai odihnit?!
– Da, multumesc. Dar tu nu ma tii minte!?, intreaba curioasa.
– Chiar nu, ii zic eu, cercetandu-i fata ridata.
– Eu sunt tanti Vasilisa, prietena din tinerete a mamei tale. Nu demult am avut o interventie chirurgicala si obosesc mai repede. Duminica merg la magazin dupa paine, si inapoi, in drum spre casa, ma opresc aici la mama, mai povestim si ma mai odihnesc putin, apoi merg mai departe… Ramai sanatoasa!
– Mergi sanatoasa!

Suflete simple si calde, cu inima si poarta mereu deschise. Cum noi uitam sa mai fim…