„Aş scrie… aş iubi… m-aş ruga… şi-aş crede în Dumnezeu!” (de Floriana Jucan)

„Întotdeauna am ales să «îmbătrânesc» undeva… mereu altundeva. Într-o altă ţară, pe un alt tărâm, lângă o altă mare, mereu lângă mine. Dorul meu de ducă e antonimic celui esenian. Anul acesta sunt la Estoril, pe urmele unei iubiri regale intrată în legendă. Nu mi-am făcut planuri pentru anul ce vine şi nici măcar pentru mâine. M-a guvernat întotdeauna implacabila realitate de-a nu şti ce-mi rezervă viaţa şi cu atât mai puţin de-a şti ce-i rezerv eu ei. N-am planuri, am speranţe. Sper să mai pot iubi şi sper să devin mai înţeleaptă. Între aceste două extreme îmi doresc viaţa mea viitoare.

Am învăţat de-a lungul celei trecute că a fi impecabil profesional este cea mai bună carte de vizită, dar că nici un succes durabil nu se dobândeşte într-un minut de glorie. O carieră se construieşte în ani şi fără eforturi, fără sacrificii, fără nopţi nedormite şi fără lacrimi pe pernă de disperare sau de deznădejde, nu sunt valoroase nici o bucurie şi nici o recunoaştere.

Privesc în urmă, dar şi înainte. 35 de ani nu sunt nici un început, dar nici un sfârşit. Aş lua-o de la capăt identic. Aş repeta toate suferinţele, toate durerile, aş urca din nou, desculţă, golgotele, m-aş bucura la fel de intens făcând bucurii şi dăruind altora. Câteodată am rupt bucăţi din mine doar pentru fericirea celor care mă implorau! Şi ce tare mă durea după aceea! Mi-aş alege aceiaşi prieteni pentru a traversa dezamăgiri care, paradoxal, nu m-au vindecat nici acum de naivitatea cu care cred în oameni.

Aş scrie… aş iubi… m-aş ruga… şi-aş crede în Dumnezeu! Nimic din ceea ce sunt, din ceea ce am, din ceea ce sper sau îmi doresc nu este în afara Lui!

Dacă aş putea să retrăiesc ceva din viaţa mea… aş alege visele în care mi-a apărut Maica Domnului, călătoria pe care am făcut-o cu trenul, până la Viena, cu bărbatul iubit, pentru că nu aveam bani să ne permitem avionul şi clipele în care m-a răzbunat viaţa, dovedindu-se cu mult mai creativă decât aş fi fost eu însămi.

Şi la 35 de ani sunt ca la 4 sau la 20: suflet şi oase. Iubesc, trăiesc şi sufăr la maximum. Acesta nu este un destin dezirabil, este unul contorsionat pe care mulţi îl admiră, dar pe care cei care-l trăiesc îl resimt ca pe un continuu martiraj. Nici dacă aş vrea n-aş putea fi şi n-aş putea trăi altfel. Le las altora liniştea, calmul, linearul, platitudinea, lipsa grijilor. Aleg extremele, pentru că şi eu cred, asemeni filozofului, că, dacă toţi ar trăi cu limită, n-ar mai exista nici martiri şi nici eroi.

N-a lipsit vieţii mele nimic: nici mărirea, nici decăderea, nici binele, nici răul, nici înaltul, nici subteranul. Am trăit totul şi cea mai mare realizare a acestor ani este «copilul» meu profesional, Qmagazine.

În rest… binecuvântat să fie deci, Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Decembrie 2009
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
%d blogeri au apreciat asta: