Martisorul (ca-n Moldova)

Mărţişorul este o sărbătoare caracteristică mai mult poporului român, sărbătorită chiar în prima lună a primăverii, de unde îşi trage şi denumirea. Primele dovezi arheologice despre Mărţişor datează încă de pe vremea strămoşilor noştri Geţii.

Aceasta este considerată sărbătoarea binelui, fericirii, sănătăţii, a victoriei binelui asupra răului. Simbolul acesteia este mărţişorul, care este confecţionat din două fire de aţă, albă şi roşie. Aceste culori semnifică în popor cele mai firave culori ale vieţii, roşu însemnând dragostea pentru tot ce e frumos, prietenie, viaţă, iar albul fericirea, divinitatea, curăţenia, puritatea sufletească şi sănătatea. Însă strămoşii noştri mai confecţionau acest fir de aţă a mărţişorului din alte două culori: alb şi negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Odochia nurorii sale pentru a împleti ciorapi feciorului său, şi simboliza întunericul iernii. Culoarea albă simboliza lumina şi căldura primăverii.

La originile mărţişorului a stat o monedă de aur la care se agăţa un fir de aţă făcut din două părţi răsucite, una roşie şi alta albă, pe care copiii obişnuiau să o poarte la gât. În popor se considera că acesta amuletă aducea noroc si fericire. Fetele purtau mărţişorul până când înfloreau copacii, iar după desfacerea mugurilor acestea legau mărţişorul de trunchiul unui copac, iar cu moneda îşi cumpărau brânza, pentru a avea o faţă albă şi frumoasă tot anul. În prezent mărţişorul se poartă în piept, lîngă inimă de către toată lumea, acesta fiind modul tradiţional de a se vesti în toată lumea venirea primăverii.

 Una din multele legende ce dăinuie de veacuri despre Mărţişor ne spune că în una din zile crăiasa pe nume Primăvara a ajuns pe meleaguri străine unde dăinuia înfricoşătorul Ger. Primăvara a decis să încălzească măcar puţin pământul îngheţat şi a chemat Soarele, dar a văzut-o Gerul şi a încercat să o alunge din împărăţia sa. Luptându-se cu puternicul Ger, Primăvara s-a rănit şi pe zăpada albă au căzut câteva picături de sânge. Cu toate că prinţesa era firavă şi micuţă, ea a reuşit să-l învingă pe Ger şi să-l alunge departe de tot. Acolo unde a căzut sângele Primăverii, pământul s-a încălzit şi de sub zăpezi a răsărit o minunată şi gingaşă floare, numită Ghiocel. Culoarea sângelui şi a zăpezii se regăsesc şi astăzi în culorile mărţişorului.

(de Maria Prohnitchi)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Martie 2011
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
%d blogeri au apreciat asta: