Aparatul foto

Primul meu aparat de fotografiat a fost un Zenit. Mi l-a facut cadou cumnatul meu, care este fotograf si m-a facut tare fericita. Chiar in primul an de facultate am avut laborator foto, unde nu numai ca ne faceau o introducere in tainele fotografiei jurnalistice, dar ne si invatau cum sa developam singuri filmul si sa facem fotografiile. Sigur ca majoritatea pozelor nu erau jurnalistice, ci cu noi cracanate pe la camin…

Tin minte ca intr-un an (nu mai stiu care) au intrat studentii in greva. Si unul dintre liderii grevistilor era un baiat frumos, student la istorie, cu plete negre si lungi pana la umar, cu ochi mari… aproape ca un Fat Frumos. „L-ai observat pe baiatul cu par lung?”, ne intrebam noi, colegele de camera, una pe alta, ca niste cumetre pofticioase la vazul unui tinerel aratos. De obicei ne cam cadeau cu tronc aceiasi baieti si sufeream fiecare in taina😀 . Sau poate cand venea una dintre noi, cu ochii stralucind de emotie si povestea cu atata entuziasm ce baiat a vazut, noi chiar nevazandu-l ne si indragosteam de el, iar cand il vedeam, numai la el si visam…

Deci, eu, smechera, aveam aparat de fotografiat Zenit. In urmatoarea zi de greva, ca un corespondent de razboi neinfricat, mi-am luat eu aparatul foto la subrat  si am plecat la greva. Cica eram pe baricade si imortalizam evenimentele, dar obiectivul meu era cam mereu atintit asupra frumosului cu parul negru. S-a uitat el cam ciudat la fata cocotata care tot il fotografia… Inapoi zburam cu aripi de cocor, fericita ca o sa am poze cu iubitul nostru si o sa le arat eu! prietenelor mele…

Pe cat eram eu de mandra ca un paun, pe atat de repede m-am dezumflat din pene cand a doua zi m-am dus la facultate sa developez filmul si sa vad ca am facut fototgrafiile pe un film deja utilizat…

Asa am ramas eu fara poze cu printul grevist, dar nu mult am stat suparata, pentru ca cineva dintre prietenele mele deja povesetea despre alt baiat interesant si frumos ca un Luceafar, dar totusi, Zenit-ul am hotarat sa nu-l mai folosesc in astfel de scopuri🙂

2 comentarii (+add yours?)

  1. gabs
    Ian 27, 2011 @ 09:15:25

    Si acum ce aparat foto ai? presupun ca nu mai pozezi Feti-Frumosi ci doar o singura Printesa!…pe nume…Erica:)

    Răspunde

    • Nelia Banaru
      Ian 27, 2011 @ 10:41:12

      Acum am un Canon.
      Daa, acum pozez printesica, dar lasa ca mai creste ea si poate o sa am timp sa pozez si printisori frumosi🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ianuarie 2011
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
%d blogeri au apreciat asta: