Invinovatiri si sperante (de Alice Nastase)

De cate ori un barbat mi s-a aratat rau sau las sau cinic sau zgarcit sau profitor sau nemilos, gandul mi s-a indreptat cu grabire catre femeia care l-a crescut. I-am invinovatit mama pentru felul nevrednic in care i-a pazit sufletul si mi-a parut rau de toate intamplarile care i-au strivit inima de copil, facandu-l sa fie acum, la maturitate, un om chinuit si imbibat de amaraciune.

De cate ori o femeie mi s-a dovedit a fi lipsita de scrupule, mincinoasa, degraba ravnitoare la barbatul alteia si iute coboratoare de desuuri pe langa paturi straine, m-am gandit cu parere de rau la tristetile sau umilintele pe care trebuie sa le fi indurat in copilarie, traind dezlanat langa niste parinti nebinecuvantati de respect fata de familie si fata de dragoste. Oricat de prea la-ndemana ne-ar parea explicatia, totusi, rostul nostru intreg depinde de felul in care ne-a curs copilaria.
Probabil ca intr-o zi rea a anilor fragezi, cand ne-am intalnit pentru prima oara cu moartea, cu nedreptatea, cu suferinta, cu deznadejdea, a trebuit sa renuntam la noi insine, ca sa putem supravietui intr-o lume careia nu-i mai cuprindem intelesul.
Unii au hotarat sa fie vesnic obedienti, ca sa nu mai primeasca niciodata pedepse. Altii au jurat ca, daca parintii lor nu le-au dat dragostea dupa care tanjeau, isi vor gasi, la randul lor, puterea de a face chisalita din inimile celor de langa ei. Si apoi si-au ascuns hotararea in strafundul gandului.
Fetite care au plans in perna pentru tristetea mamelor lor inselate au ajuns astazi amante de profesie, care se mandresc ieftin ca nici un barbat insurat nu rezista avansurilor lor. Baieti, azvarliti de colo-colo intre vietile parintilor despartiti si dusmaniti, se balangane si azi intre mai multe iubiri, intre mai multe case si mai multe perechi de coapse, fara sa mai fie in stare sa-si gaseasca domiciliul stabil al iubirii. Si totul se intampla fara sa-ntelegem sau sa ne amintim cum si de ce s-a ajuns aici.
„Asa sunt eu, rebel“, spun prapaditii fara familie, preschimband in lauri lipsa lor de incredere si speranta. „Pun dragostea mai presus de conventii“, se pacalesc singure nefericitele cu copii din flori.
„N-are rost s-o iei de la capat, e acelasi lucru“, isi spun resemnatii care-si rumega amaraciunea de-o viata.
Facem copii din dragoste, din deznadejde, din nadejde. Din graba, din teama de moarte, din plictiseala. Dar, oricum ar fi, ii aducem pe lume ca sa ne implinim noua destinul, ca sa ne carpim singuratatea ori demnitatea ranita, ca sa ne impuiem noua sansele de-a obtine ceea ce vrem de la fiinta pe care o iubim, de la societate. Si-abia cand viata ne loveste cu cea mai rea dintre toate pedepsele posibile, aceea de a-ti vedea copilul preschimbat intr-un adult nefericit, ratacit in propria-i viata, ne aducem aminte de anii in care, prea hamesiti de bani, manati de vanitati, orbiti de dorinte de razbunare, otraviti de orgolii bolnave, am uitat ca singurul motiv pentru care merita sa nasti o viata noua vine din generozitate, din dorinta de a contribui la marea fericire a umanitatii construind copilului tau, cu atentie, cu grija, cu dragoste nemasurata, un destin fericit.
In inserarile de dinaintea noptilor noastre de dragoste, in inclestarea patimii profunde, cati dintre noi mai au timp sa auda batand in fereastra lacrimile copiilor nascuti fara rost?

2 comentarii (+add yours?)

  1. Mihai F.
    Aug 24, 2011 @ 00:20:14

    A arunca povara pe o mama pentru neimplinirea unui adult mi se pare extrem de riscant pentru cineva care vrea sa fie luat in serios. Educatia nu se face doar in familie si evolutia unui individ nu este influentata de afectiunea sau de lipsa de afectiune din partea parintilor. Prea multe filme americane ieftine…
    A apasa pedala moralitatii fara a face apel la invatatura religioasa iarasi arunca o umbra asupra textului patetic al unei femei care scrie in tablete de reviste pentru a incerca, farav succes, sa lase macar impresia de profunzime. Nu-i reuseste figura nici de aceasta data. Spoiala de cultura se vede de la o posta, dupa cum o tradeaza lipsa de stil si imbinarea elementelor de psihologie sociala.

    Răspunde

  2. Nelia Banaru
    Aug 25, 2011 @ 20:47:35

    Sunt de acord, ca nu intotdeauna parintii sunt vinovati de ceea ce a devenit copilul lor ca adult, dar, de asemenea cred ca educatia in familie isi lasa amprenta asupra copilului devenit adult. Cei care traiesc intr-un mediu armonios mai rar devin hoti, drogati etc… Si ceea ce iti repeta mama cand esti mic (sa nu furi, sa respecti femeile, sa nu minti etc) cred totusi ca ramane arhivat undeva in creier…
    Mie imi plac multe dintre articolele ei.
    Dar fiecare are dreptul si libertatea sa placa sau sa nu-i placa ceva sau cineva🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: