De ce nu se desparte o femeie desteapta? (de Aurora Liiceanu)

 Am un prieten bun, american. Si, psiholog. Foarte muncitor si productiv. Adica nu numai ca lucreaza mult si este un pasionat cercetator, dar si finalizeaza ceea ce face. Relatia noastra a inceput in termeni profesionali. Am lucrat impreuna si am devenit prieteni. La un moment dat, mi-a spus ca vrea sa scoata un jurnal de psihologie a relatiilor interpersonale si a relatiilor intime.

Intentia lui, o data exprimata, a fost urmata de o explicatie. Fusese casatorit noua ani si apoi a divortat. Relativ usor, mi-a spus el, pentru ca oamenii nu se mai sperie de divort si nici nu-l mai gandesc in termeni dramatici. Dimensiunea morala a divortului sau a oricarei despartiri nu mai are prestigiul de altadata. Este, intr-adevar, un esec, dar nu moare nimeni din asta.

Relatia ca un depozit in banca

Dupa un timp de la divort, insa, el a simtit ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Ca nu te desparti si gata, fiecare luand-o pe drumul lui, ci a constatat bietul om cu tristete ca orice relatie este o investitie. Persoana de care te desparti este ca un depozit in banca. Depui acolo, mereu, cate ceva din tine: experiente, ganduri, gesturi, stari, sentimente, bucurii, spaime, impresii, deziluzii, proiecte, sperante, aspiratii. Dar banca a dat faliment si depozitul tau nu mai exista. Nu-l mai poti accesa pentru ca pur si simplu nu mai este. Viziunea aceasta despre despartire este una evoluata, in care analiza si reflectia asupra ideii de relatie exista. Dar, majoritatea oamenilor tinde sa priveasca despartirea ca avand o singura cauza, iar consecintele ca manifestandu-se doar intr-una din laturile vietii. Despartirea, in sine, este insa o realitate foarte complexa. Ca si iubirea. Asa cum spunea personajul principal dintr-un film celebru, „Priveste inapoi cu manie“, „Iubirea nu e o joaca. Nu poti iesi din ea decat manjit de sange“.

Nemultumirile si nedespartirile

A existat un comic, in comunism, cu mare succes la publicul larg. Glumele lui se refereau mai ales la viata privata, constrangerea controlului politic fiind mare. Asa ca multe dintre vorbele lui pline de haz priveau relatiile intre barbati si femei. Una dintre spusele lui era precedata de intrebarea: de ce nu se desparte o femeie desteapta? Si urma tot raspunsul lui: „pentru ca unul mai bun nu gaseste, iar altul ca el nu-i trebuie“.

Ce vroia el sa spuna cu aceste vorbe se referea nu la toate ne-despartirile, ci la calculul intim si secret al femeii nemultumite care, vazand ca barbatul nu corespunde aspiratiilor ei de cuplu/maritale, nu-l parasea. Ea doar cadea in resemnarea inteleapta a adultului cu dorinte potolite de vreme, cinica si combinata cu nesiguranta unui succes indoielnic in viitor. Cine asigura o femeie ca soarta-i rezerva o surpriza placuta sau un rau mai mic?

Despre femei si despartire nu se poate vorbi in termeni globali, desi exista statistici generale care ne arata ca oamenii, indiferent de sex si varsta, se despart mult mai usor astazi decat in trecut. Rata divorturilor intareste aceasta observatie sociologica. Si, totusi, chiar daca femeile de astazi sunt mai emancipate, mai putin dispuse la sacrificii si rabdare cotidiana, ele par sa se desparta mai greu decat barbatii. Ar trebui imediat sa ne intrebam: care femei, care barbati?

Femeile tinere renunta la relatie fara sa stea foarte mult pe ganduri si suporta mai greu diferitele insatisfactii ale vietii de cuplu, pentru ca au in fata posibile alegeri mai bune, n-au copii si se descurca financiar. Dar si asa, avand copii, dar si ceva bani, ele pot totusi alege sa devina o familie monoparentala. Femeile mai varstnice, carora cele tinere le sufla in ceafa competitia si concurenta, cantaresc mai mult situatia si decid cu mai mare atentie la consecinte. Experienta de viata le da si o abordare mai realista a despartirii. Daca vor ramane singure? Daca viata nu le va aduce in cale ocazii mai fericite? Si cum vor mai iesi ele in lume, singure? Si cine le va mai invita undeva, in vizite? Daca au copii, ce vor face ele cind acestia vor parasi casa, ducandu-se fiecare pe drumul lui?

Semne ale unei despartiri care da tarcoale cuplului

Astazi, termenul „prevenire“ este foarte la moda. Pentru a nu suferi in viata, indiferent de tipul de suferinta, componenta psihologica, emotionala este obligatorie, trebuie sa „iei masuri de prevenire“. Prevenirea exista si in raport cu despartirea. Asa ca psihologii sustin ca intr-o relatie trebuie sa fii cu ochii-n patru, sa detectezi semnele de avertizare ale relatiei in pericol. Ce trebuie deci sa faca un barbat sau o femeie daca se simte candidat/a la parasire? Simplu. Exista patru semne distincte de avertizare: critica – se repeta zilnic defectele, limitele celuilalt si evident, nemultumirea; dispretul – expresii faciale si verbale denigratoare; apararea – pasivitatea si absenta celuilalt; „peretele de piatra“ – ignorarea, „tu vorbesti, tu asculti“, evitarea, izolarea.

Descurajantii si incurajantii despartirii

Si, totusi, multe femei simt ca nu merge ceva bine, altele, chiar o stiu „pe pielea lor“: sunt batute, jignite, ignorate, umilite, dar rabda. Mitologia populara cuprinde multe expresii si afirmatii care afecteaza profund mintea si emotia feminina, cu care fetita care se indreapta catre femeie se intalneste fara a reflecta. Iata cateva: „n-am barbat de lasat“; „ii vine lui mintea la cap cu virsta“, „pana la urma ii trece“, „il leaga copiii“, „tot la ciorba mea se intoarce“, „femeile alearga dupa barbati – cu intentia de a desparti – pentru ca sunt mult mai multe femei decat barbati“, etc. La acestea se adauga suspiciunea feminina, rivalitatea, perceperea altei femei ca o amenintare. Exista, deci, un folclor feminin al prudentei. Omenirea trece periodic prin crize de moralitate. Pentru multi specialisti in domeniul relatiilor interpersonale, usurinta cu care societatea priveste despartirea – neglijind costurile psihologice, problema copiilor etc. – contribuie la deteriorarea echilibrului emotional atat al femeilor, cat si al barbatilor.

In lumea frematatoare a alegerilor si a cuplarilor, frenezia instabilitatii pare, in opinia unora, a fi consecinta diminuarii simtului responsabilitatii si victoria individualismului. Exista multe voci, in diferite tari, care repun problema descurajarii divortului si reintroducerii ideii de vinovatie. Cineva, sustin ei, trebuie sa-i oblige pe oameni „sa stea locului“. N-am reusit sa vad daca majoritatea descurajantilor divortului/despartirii sunt femei sau barbati. Oricum, exista un consens intre descurajantii si incurajantii despartirii: fantoma singuratatii, intr-o lume plina de femei si barbati.

3 comentarii (+add yours?)

  1. augusta.tigra
    Mar 21, 2010 @ 17:37:41

    Foarte interesant; as dori sa iau cumva legatura cu Doamna Aurora Liiceanu intr-o problema extrem de acuta! Va multumesc.

    Răspunde

  2. cristina
    Dec 10, 2011 @ 18:03:54

    Citesc cu mare placere cartile doamnei Aurora Liiceanu..scrisu-i simplu, dar plin.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Martie 2010
L M M M V S D
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
%d blogeri au apreciat asta: