Odata, iarna in Africa

Dupa multe discutii, dupa multe dezbateri, pro si contra, in sfarsit ne-am hotarat: plecam in Egipt. Mare, plaja, Africa, vara, El, eu … Ascunzandu-mi frica de a zbura cu avionul, care frica merita sa fie invinsa dat fiind faptul ca plecam dupa o lunga perioada de munca in vacanta, cu El – persoana iubita, am pus piciorul pe pamantul, sau mai bine zis pe nisipul, Africii.

Incredibil, afara era decembrie si atat de cald! “Dar oare de ce arabii sunt imbracati in geci groase sau in cojoace?”, ma intrebam. Aveam sa aflu foarte curand, la ei e iarna in toata firea! Chiar daca nu exista nici un fir de zapada, numai nisip galben si prafos care-ti intra in nas si ochi daca adie vantul mai tare, este iarna. “La noi in aceasta perioada e destul de frig, ne lamureste ghidul. Chiar daca afara sunt 28 de grade de caldura, pentru noi, egiptenii, e foarte frig. Mai ales noaptea, cand temperatura scade la 5-6 grade. Asa e iarna.” Da, cred si eu, am gandit, daca vara sunt 50 de grade, sigur ca la 28 va ingheata nasul…

Am fost cazati la hotel frumos, de 5 stele, pentru ca de, am auzit si noi ca la ei 5 stele nu sunt chiar 5 stele, mai degraba 3, iar daca iei 3, atunci pazea… Deci, hotel cu iarba verde, flori frumoase si palmieri, care nu am inteles nici eu si nici El cum cresc acolo, pe nisipul desertului Sahara. Personalul de serviciu era foarte bine instruit, ne-a intampinat cu fata plina de zambet si dinti albi, cu “buna ziua doamna, buna ziua domnule, ne pare bine sa va avem printre oaspetii hotelului nostru, va dorim sa aveti o vacanta frumoasa” etc., ne-au carat bagajele in camera (insa nu fara a-si incasa bacsisul). Care camera nu era chiar asa cum ne-a fost descrisa de catre cei de la agentia de turism, avea o usa comuna cu numarul alaturat si se auzea absolut tot ce vorbeau vecinii sau ce faceam noi, ceea ce l-a enervat ingrozitor pe El.

Dupa discutii controversate cu cei de la receptie, care aveau zambetul nelipsit pe fata, dar atunci cand se intorceau cu spatele acel zambet disparea ca prin farmec si nervosi, ziceau ceva pre limba lor (cred ca vreo injuratura) ne-au mutat in alta camera. Dar nu fara a face un ultim comentariu: “Asa sunt rusii astia, niciodata nu le place nimic”. In mintea lor, cam toti cei care nu vorbeau engleza, germana sau franceza – earu rusi. Si cei din Moldova, si cei din Ucraina… Iar daca mai erai si blond/a… Ei, ce-i drept si rusi sunt multi si noi, ceilalti fosti frati, tot multi sintem.  Exemplul unui prieten care s-a dus la o agentie de turism: “Domnule, eu as vrea sa ma cazati la un hotel in care nu sunt rusi!” Raspunsul a venit fara intarziere: “Nu va putem indeplini aceasta dorinta din simplul motiv ca rusi sunt peste tot, in orice statiune de vacanta, in orice hotel”.

Toata agitatia si supararea noastra s-a evaporat in momentul in care am intrat in mare. Marea Rosie. Care in mintea mea trebuia sa fie chiar de culoare rosie, asa cum imi inchipuiam eu atunci cand eram copil si bunica imi citea din Biblie cum Moise a fugit de egipteni. Dar apa era de o culoare albastra-albastra si curata ca lacrima. Cand te uitai in jos, vedeai fundul de nisip al marii si o multime de pesti multicolori inotand in jurul picioarelor tale. Aveai impresia ca te afli intr-un acvariu. Am bagat capul in apa ca un strut, dar l-am scos imediat afara, pentru ca apa era atat de sarata incat aveai impresia ca ti-au luat foc ochii.

– Ai vazut, ai vazut cati pesti sunt in mare?! Chiar aici, la mal. De toate marimile, de toate culorile! – tipam eu entuziasmata ca un copil mic.

El zambea in coltul gurii. Mi-a intins ochelarii subacvatici.

Cu ochelari era mult mai usor de explorat adancul marii cu toate vietatile ei. Care erau pesti, desigur. Care mai mare, care mai mic, care mai lung, care mai scurt, care mai rotund, care mai plat… De culori diferite: rosie, verde, galbena, albastra, sau multicolorati, cu buline, in dungi, care mai de care. Furmosi toti. Am aflat si de ce erau atat de multi. Pentru ca acolo cresteau corali, niste organisme marine din care pestii se hranesc.

Am inotat de mana amandoi in largul marii, acolo unde cresteau corali mai mari si mai frumosi. Incet, fara sa ne grabim, cu masca de “snorkel” cu tub pe fata, care ne permitea sa inotam fara probleme cu fata in apa, privind vrajiti viata subacvatica. Il trageam de mana cand vedeam vreun peste mai mare si mai colorat si ii aratam cu degetul, sa vada si el minunea. El imi arata “ok, vad”, si-i vedeam ochii zambind  sub masca. Din cand in cand intorceam capul spre abis sa vad daca nu vine vreun rechin mai flamand sa ma inghita…

Deoarece ne petreceam foarte mult timp in apa, de fiecare data ieseam cu dintii clantanind de frig, dar soarele bland, african, ne incalzea rapid, fara sa ne arda. Puteai sa lenevesti toata ziua la soare si nu pateai nimic. Nu te ardeai, nu te inroseai. Ziua de plaja era cam scurta. Incepea pe la ora noua dimineata si pe la patru seara se inopta, dar si in acest scurt interval reuseam sa ne zbenguim si sa inotam pe langa pestii muti.

Ca sa nu stam numai la mare, la soare, fara sa ne imbogatim cultura generala, am hotarat sa mergem si intr-o excursie, de o zi, la Luxor. Unul dintre cele mai vechi orase ale Egiptului, din cate ni s-a povestit, unde au fost inmormantati faraonii. Drumul a fost lung si obositor, ghidul incercand sa ne destinda, ne-a povestit toata istoria acelui orasel cu vreo 70.000 de locuitori, care are peste 7.000 de ani. Am vizitat Templul  Karnak, unde puteai adulmeca prezenta unei civilizatii exotice, disparuta fara urma. Civilizatia egipteana, din care nu a mai ramas nimic in Egiptul de astazi. Iar ghidul, arab get-beget, tinea sa ne tot repete ca egiptenii de azi nu sunt egiptenii din trecut. Ca ei sunt musulmani, si cred doar in Alah. De parca ar fi fost o mare isprava faptul ca au reusit sa distruga  o civilizatie pe care altii au cladit-o, piatra peste piatra, la fel ca piramidele, mii de ani…

In oras vedeai copii cersind, mai multi barbati decat femei, majoritatea imbracati cu haine lungi, pana la calcaie.

Iar cel mai lung fluviu din lume  era murdar, dar impunator. Ne-au anuntat ca crocodili in Nil nu mai exista, “doar bucatele mici”, cum zicea ghidul incercand sa traduca stalcit din araba,  mai existau la granita dintre Egipt si Sudan. De fapt, in Egipt toata viata e concentata pe malul Nil-ului. Se spune ca civilizatia egipteana nu ar fi existat daca nu era acest rau.

Am vizitat mormintele regilor, din “Valea faraonilor”, unde nu mai era nici urma de faraon. Mumiile acestora au fost mutate la Muzeul din Cairo. Impreuna cu bogatiile imense din aur gasite in aceleasi morminte (sigur, daca nu au fost mai intai gasite de arabi, care zic ca nu ei le-au pradat, ci eneglezii, iar englezii dau vina pe rusi, rusii pe americani…) 

Drumul inapoi spre statiune a fost si mai greu. Poate din cauza ca am vazut multe lucruri interesante, resturi ale unei civilizatii disparute, care mi-a lasat un gust amar din cauza saraciei si mizeriei din momentul prezent.

Ne-am mai bucurat cateva zile de soarele gingas, de iarna, al Africii si am plecat spre casa. Iarasi cu avionul. Dar care parca nu ma mai speria atat de mult. Pentru ca El ma tinea de mana, pentru ca aceasta calatorie ne-a apropiat mai mult, pentru ca mergeam acasa… unde totusi, parca e cel mai bine.

7 comentarii (+add yours?)

  1. cerasela
    Feb 10, 2010 @ 07:56:39

    Nelicika nu mai trai din amintiri. Incearca sa vb despre prezent.
    Apropo, iti sta bine cu burtica:)

    Răspunde

    • Nelia Banaru
      Feb 10, 2010 @ 18:42:56

      mai, abia ne-am mutat si stam pe bagaje. asa ca inca nu am noi impresii…
      dar incerc si eu sa mai scriu cate ceva acuma, chiar si din amintiri, ca dupa aia cine stie ce timp voi avea🙄
      si vreti numai despre america, mai cititi si despre alte continente😀

      Răspunde

  2. cerasela
    Feb 11, 2010 @ 10:02:26

    hahahahaha:))
    Pai noi deabia asteptam primele impresii de la Miami:)
    Cu cine te intalnesti pe strada( actrite si actriti)Ha ha ha:)
    Cum e vremea pe acolo?
    PS Ai putea sa scrii si despre plimbarika ta in Europa( franta, belgia):)

    Răspunde

  3. Octavia
    Feb 18, 2010 @ 00:39:54

    Banarelu, eu ca de obicei iti citesc articolele cu intarziere, noroc cu Butnaru, de la ea am aflat astazi ca ai scris despre Egipt… iti dai seama ca acum, dupa ce ti-am citit amintirile, nu ma pot abtine sa nu-ti scriu :))

    Din cate vad, in pofida descrierii tale extrem de reusite si trebuie sa recunosc cu mult stil, nu pari sa fi fost foarte impresionata de aceasta vacanta… Lucru care nu-l pot spune insa despre noi, am repeta-o chiar si maine. A fost una total aparte, te rog sa ma intelegi – nu mai buna, ci pur si simplu altfel decat toate celelalte.

    Pentru faptul ca am optat pentru o statiune nemediatizata si fara prea multa trecere la romani, am reusit sa ne rupem de „turma” (am fost 150 in avion) care au ramas cu totii la Sharm al Shekh… si doar noi doi, eu cu Marcel, ne-am continuat calatoria… iti imaginezi, ce realizare!!!🙂

    Obisnuita cu muntele, pe care il ador si il admir de fiecare data, pe drum spre Dahab am fost putin spus uluita de noul pentru mine peisaj arid, de acea imensitate de munti complet goi, fara pic de verdeata. De asemenea, m-a surprins regimul militar de acolo, la fiecare iesire / intrare in localitati existau puncte de control (niste baraci cu jandarmi/politisti care ne verificau). Pare ciudat, dar eram „very excited”…

    Urmatorul lucru neobisnuit a fost sunetul rugaciunilor care se auzeau cu regularitate si care vrand nevrand te ducea cu gandul la Dumnezeu. Cei drept, spre final, obisnuindu-ma cu ele, nici nu le mai sesizam… atunci mi-am dat seama ca, tot asa, multe alte lucruri bune din viata, care ni se intampla in mod frecvent, ajungem sa nu le mai sesizam, apreciem…. Ulterior am aflat si de Manastirile Ortodoxe care erau foarte pretuite atat de turisti, cat si de localnici. Mi s-a parut remarcabila aceasta frumoasa convetuire.

    Un alt aspect important, poate cel mai important in aceasta calatorie, a fost contingentul de turisti. Atatea persoane interesante pe mp, n-am mai avut ocazia sa intalnesc nicaieri. Statiunea, considerata paradisul windsurf-ilor si a kitesurf-ilor, prin sine insasi facea o riguroasa selectie a turistilor. Eram singurii romani, in rest rusi, ukraineni, englezi, nemti…

    Dar draga mea, te rog sa ma crezi, ca rusii nu erau nici pe departe asa cum ne-au obisnuit ei sa-i vedem: galagiosi, obraznici, inculti, mai mereu bauti… nimic din toate astea. Erau niste oameni deosebiti, cu pasiuni care mai de care, deschisi la minte si la suflet… seara discutam ore in sir si singurul lucru care ne despartea, era faptul ca a II-a zi trebuia sa ne trezim odihniti, fiecare pentru ce a venit: diving, kite, surf si snorkeling drept bonus…

    Marcel a fost in extaz… ne-am „imbogatit” in multe privinte.
    Sper data viitoare, pe langa surf, sa apucam sa facem si ceva excursii…

    Dar eu „опять сильно, сильно переборщила”, asa ca inchei.
    Te pup, Nelika mea, si poate reusim intr-o buna zi sa ne intalnim undeva in vacanta :))
    si, bineinteles, salutari tuturor celor care-ti viziteaza blogul si poate au citit si acest cearsaf de impresii🙂

    Răspunde

  4. Nelia Banaru
    Feb 18, 2010 @ 01:04:57

    Ei, uite, Ghimpule, ca daca o sa mai mergem vreodata in Egipt, o sa alegem Dahab😉
    Dar noi deja am fost de doua ori si cred ca e mai bine sa vezi locuri noi si frumoase, decat aceeasi tara de mai multe ori…
    Nu stiu. Mie mi-a placut la mare (n-am vazut alta mai frumoasa), dar excursia la Luxor nu prea. Si nici prima oara cand am fost la Cairo, sa vedem piramidele, nu prea mi-a placut. Prea multa mizerie. Iar ghidul ne fugarea ca pe niste vite, haideti mai repede, mai repedeeee🙄
    Avea si el o grija, sa ne duca la fabrica de parfumuri, bijuterii (ca au intelegere cu cei de acolo) Dar, de, piramidele merita vazute macar odata.

    Răspunde

  5. Octavia
    Feb 18, 2010 @ 14:24:02

    Categoric trebuie sa mergeti in alta parte.
    Dahabul nu este o zona pentru turistul de rand, este ideal pentru pasionatii sporturilor extreme, pentru cei ce cauta senzatii tari, salbaticie, autenticitate… si nu o vacanta la mare…

    Excursiile de genul celor la care ati fost lasa intotdeauna de dorit, noi preferam celalalt pol… excursii cu camila prin canioanele desertului, un ceai baut cu beduinii, un pelerinaj si o slujba la Manastirea Ortodoxa din mijlocul Islamului etc…. immmm, abia astept🙂

    La pelcare de exemplu, am rugat soferul contra unui bacsis derizoriu, ca inainte de a ne duce la aeroport, sa ne faca un tur al orasului, Sharm el Shekh. Dumnezeule – un Mall in cerul liber, nimic din specificul si realitatea Egiprului. Majoritatea probabil cauta asa ceva, dar in nici un caz noi…

    Mie chiar mii dor de camilele care treceau agale pe malul marii de la plaja hotelului, de marea aia de un colorit total aparte, de atmosfera si oamenii de acolo (tine cont, nu de egipteni, cu mici exceptii, sunt ca si turcii niste excroci), si nu in ultimul rand de mango – a fost cel mai gustos mango pe care l-am mancat vreodata.

    Asa ca, draga mea, prefer sa ne intalnim altundeva in vacanta, poate prin Maroc🙂 sau Indonezia, cam in colo tintim noi acum.
    Te pupacesc si-ti indrept cele mai bune ganduri.

    Răspunde

    • Nelia Banaru
      Feb 18, 2010 @ 18:08:23

      Ei, tu acuma crezi ca noi nu iubim senzatiile tari…
      Am fost si noi cu camila, safari in desert, ceai cu beduinii…
      Si vrem sa invatam si surfing😉

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: