Delta Dunarii, univers mirific

100_0013r

Cine nu a fost in Delta Dunarii, sa mearga neaparat… Veti ramane cu niste impresii de neuitat, de liniste, de impacare cu mediul inconjurator, si, de ce nu, sa gustati niste mancare de peste facuta ca la mama ei.

Cei care stau in Romania si nu au ajuns inca in Delta, ar trebui sa viziteze si acest coltisor frumos al tarii (si cu cat mai repede, cu atat mai bine). Pentru a ajunge in Delta Dunarii, va trebui sa treceti prin Tulcea, un orasel dragut, cu oameni indragostiti de frumos. Eu raman indragostita de Delta si-mi amintesc cu mare placere de clipele petrecute la Tulcea.

Tulcea este un oraș mic, populația sa numărând puțin peste 90.000 de locuitori și prietenos, datorită oamenilor care locuiesc în acest orașel. Sunt deschiși, calzi, primitori de oaspeți (sau mai bine zis de turiști). În această regiune dobrogeană, de-a lungul veacurilor, și-au lăsat amprenta nenumărate culturi, conviețuind împreună reprezentanți a multiple naționalități (români, machedoni, ucraineni, ruși, turci, tătari, armeni, italieni, greci etc.).

 Orașul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, de când s-a deschis accesul liber spre Uniunea Europeana. Se tot construiesc hoteluri și obiective atractive pentru turiștii care sosesc din toate colțurile lumii, Tulcea fiind poarta de intrare în Deltă.

 Atunci când un străin sosește la Tulcea primul lucru care-i sare în ochi este faleza. Vestita și frumoasa faleză, care te cheamă să faci o plimbare liniștită, la brațul cuiva sau de unul singur, ascultând șoaptele dulci ale Dunării… Vara, când serile sunt lungi și călduroase, tulcenii, cu mic și mare, ies la plimbare pe faleză. Și la fiecare pas poți auzi vorbindu-se în limbi străine. Tot mai mulți turiști vin să viziteze Delta. Aceștia nu sosesc numai din Europa (Italia, Germania, Franța etc), ci și din țări îndepărtate ca Japonia sau China, Delta fiind mai puțin cunoscută pentru cei din țarile fostei Uniuni Sovietice.

 Delta Dunării este un adevărat colțisor de Rai. Este unica deltă din lume declarată rezervație a biosferei. Un ținut exotic cu peste 1200 de specii de copaci și plante. Cuprinde cea mai întinsă zonă de stufărișuri și este una dintre cele mai întinse zone umede din lume, în special ca habitat al păsărilor de apă. Plutind cu șalupa pe apele verzi ale Dunării, în care înoată mii de pești (spre bucuria imensă a pescarilor) de diferite specii – știucă, somn, crap, șalău, caras, biban, caracudă simți cum te înconjoară natura și te copleșește liniștea. În jur vezi doar apă, cer și mult verde – copaci, stuf, papură, nuferi, și din când în când, pentru a nu uita că totuși ești pe pământ, apar păsările, cele care au creat faima deltei  – lebede grațioase, cormorani flămânzi, egrete cu picioare lungi, pelicani cu cioc mare si aripi enorme etc.

 Populația Deltei are un mod de viață neschimbat de secole, ceea ce și este atractiv pentru turiștii din țările dezvoltate. Din cauza întinderii mari de apă, numărul de locuitori este mic, o constantă a activității lor reprezentand-o pescuitul, majoritatea oamenilor având un mod de viață simplu. Turiștii rămân fascinați de apusul de soare din Crișan, Sulina, Sfântul Gheorghe, Chilia și alte sate; de liniștea și frumusețea dumnezeiască care-i înconjoară; de ospitalitatea gazdelor care-i servesc cu borș de pește și saramură de crap cu mămăliguță (niam niam :)); de simplitatea traiului pe care-l duc.

 Delta Dunarii rămâne universul mirific, încă neinvadat de civilizația tehnologică, unde stapână este natura, în toată splendoarea ei.

2 comentarii (+add yours?)

  1. cerasela
    Aug 28, 2009 @ 01:15:11

    Cred ca iti este dor de plimbarile noastre in Delta Dunarii…
    Asta pentru ca aproape in fiecare an pe 15 august sefii ne faceau o surpriza si ne plimbau cu salupitza in Delta…
    Doamne ce vremuri!
    Pacat ca acum suntem prea ocipati ca sa mai facem lucrul acesta!
    P.S. seful are o fetita Sofia:)

    Răspunde

    • nelia
      Aug 28, 2009 @ 14:26:12

      :)) daaa, era frumos in deltuta…
      imi place numele sofia.
      nu demult stateam pe o bancuta de pe straduta noastra si se plimba o familie cu o fetita de vreun anisor si ceva. tare haioasa fetita, poate pentru ca era durdulie. si ei tot o chemau, haide sofi. dar sofi era tare ocupata, mergea cu mainile la spate si se uita prin toate vitrinele, mai intra in vreun magazin, iesea, se aseza sa se mai odihneasca.
      si am zis ca e un nume frumos, daca as avea o fetita as numi-o si eu sofia, dar nu pot, pentru ca eu sunt din sofia. hihii

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: